Cum e să fii voluntar în GovItHub

Sorin Bîcîilă este unul dintre cei 279 de voluntari GovIThub, cu skill-uri de consultanță de proiect, UI/ UX și content marketing. Contributor activ în cel puțin 3 proiecte aflate în desfășurare, dar fidel mini-echipei RoadRo, pe care a cunoscut-o la hackatonul GovITHb din octombrie, Sorin a fost printre primii din echipă care au acceptat invitația de-a vă povesti puțin despre cum e fii voluntar în GovITHub:

1

În luna august, când s-a lansat programul GovITHub, am știut cu siguranță un lucru: că vreau să mă implic, să fac parte din echipa care va lucra la îmbunătățirea sistemelor informatice ale administrației centrale și va crea altele noi, care să permită o mai bună și rapidă interacțiune a cetățenilor cu instituțiile statului.

Am fost acceptat ca voluntar – și m-am simțit foarte mândru că am fost ales dintre peste 1.500 de candidați. Era prima dată în viața mea când mi-am dorit să lucrez “la stat”, ba mai mult, și gratis 🙂

Apoi a venit invitația la hackathon și abia așteptam să aflu ce proiecte urmau să fie propuse și să-i cunosc pe bursierii și voluntarii cu care să fac echipă. Recunosc, aveam ceva emoții – la hackathon participau peste 100 de voluntari, oameni din toate domeniile IT, fiecare cu experiența lui de muncă și de viață … pe de altă parte, dacă n-aș fi putut ajuta, nu mă alegeau, nu?

La hackathon, fiecare bursier a prezentat proiectul pe care îl propunea comunității, iar apoi au început să se formeze echipele – a noastră, fără falsă modestie, cred că a fost chiar din prima zi cea mai completă 🙂 Iar dezvoltarea aplicației RoadRo a decurs natural, astfel încât am putut prezenta un MVP după doar două zile (din care, propriu-zis, am lucrat cam o zi la aplicație). Reacția mea la cald, după hackathon, postată pe Facebook, a fost asta:

Nu știu dacă vă interesează, totuși vă voi spune cu ce am rămas după două zile de hackathon la GovITHub. O experiență unică pentru mine (am mai lucrat în weekend, la proiecte pentru diverși clienți, dar nu se compară), în care am cunoscut oameni super ok (cu care sper să păstrez legătura și chiar să mai lucrez), am învățat pe ffwd niște treburi și am reușit, ca echipă, să dezvoltăm o aplicație deșteaptă.

Totul, într-un iureș de entuziasm pe care nu credeam că-l mai pot vedea în România. Adaug și că m-am întâlnit cu câțiva miniștri și, ce să vezi, chiar sunt oameni mișto (scuzați-mi termenul, dar înțelegeți voi ce vreau să zic), la televizor nu vă dați seama de asta, dar puțeti să mă credeți pe cuvânt. Atât vă mai zic: pe 11 decembrie să mergeți la vot, că poate avem o șansă ca asemenea experiențe să se mai întâmple și să ne fie tuturor mai bine.

Pentru că echipa include și programatori din alte orașe, s-a lucrat și se lucrează remote, fiecare voluntar implicându-se în funcție de disponibilitate – cei mai mulți pot doar seara și în weekend, după serviciu. Cu toate acestea, nimeni nu a renunțat – ba mai mult, după hackathon, alți voluntari au fost interesați de proiectul nostru, așa că între timp echipa noastra de proiect a ajuns la 27 de membri.

Echipa inițială de la hackathon a fost formată din 13 membri (din păcate, unul lipsește din poza de grup)

Echipa inițială de la hackathon a fost formată din 13 membri (din păcate, doi membri lipsesc din poza de grup)

Și nu doar că facem parte dintr-o echipă, dar ne și purtăm ca o echipăne întâlnim, pe cât posibil, săptămânal (Ștefan ne-a primit cu mare bunăvoință la biroul lui), cu suc, cafea și fructe, ca să evaluăm stadiul dezvoltării aplicației .

Din păcate, după mai multe discuții foarte interesante cu beneficiarul aplicației noastre (Poliția Română), a trebuit să schimbăm proiectul, pentru că ne-am blocat din cauza unor prevederi legale și proceduri interne. Așa că, profesioniști cum suntem, acum dezvoltăm o altă aplicație 🙂

Pentru că deja ne-am stabilit “rolurile” în echipă și ne-am acomodat unii cu alții (ca oameni și ca mod de lucru), urmează să dezvoltăm alte proiecte, pentru alte ministere – pe care, în prezent, le avem în faza de analiză. Dar despre acestea veți afla la momentul potrivit!