Întrebări frecvente

Q: Care este calendarul pentru înscrieri în GovITHub?
A: Pentru pozițiile de membri (fie în regim fellowship, fie în regim voluntar cu un minim de 8 ore/saptamână), competiția este deschisă până la data de 5 septembrie 2016. Rezultatele vor fi anunțate pe 19 septembrie. Dupa acea dată, GovITHub va ramâne în continuare deschis celor cu cunoștințele necesare care vor să participe voluntar la implementarea proiectelor – prin evenimente de tip hackaton, pe platforme dedicate de tip GitHub, ș.a.
Q: V-am trimis un e-mail și nu am primit încă răspuns. L-ați primit?
A: Vă mulțumim și vă asigurăm că parcurgem toate mesajele pe care le primim. O bună parte din problemele ridicate își găsesc răspunsul în această secțiune. Chiar și așa, încercăm să răspundem la toate e-mailurile primite. Având în vedere interesul ridicat, timpul de răspuns nu e exact cum ni-l dorim. Însa avem asta în vedere și recalibrăm resursa umana pentru a răspunde prompt la toate mesajele. Cel mai bun mod de a ne transmite o idee sau de a vă exprima interesul în program rămâne completarea formularul de înscriere.
Q: Este GovITHub un „hub” în adevaratul sens al cuvântului?
A: Ne propunem să devină un hub – un spațiu de lucru în care se intâlnesc cei care doresc să lucreze împreună pentru a dezvolta proiecte care îi ajută pe cetățeni să interacționeze mai bine cu statul. Suntem în căutarea unei locații pentru co-working, atât pentru fellows/bursieri și voluntari cât și pentru cei care participă punctual în proiecte (la hackatoane, de exemplu). Aici se vor întâlni cei care vor să dezvolte proiecte care țin de interacțiunea cetățeanului cu administrația. Dacă alte hub-uri/organizații/etc vor să dezvolte acest tip de proiecte, îi vom susține, inclusiv prin acces la acest spațiu.
Q: Ce fel de proiecte implementează GovITHub?
A: GovITHub nu își propune să implementeze proiecte mari de e-guvernare – de tipul celor administrate de AADR – ci să implementeze proiecte agile și inovatoare, cu potențialul de a avea un impact mare pentru cetățeni: aplicații de telefon, platforme online pentru cetățeni, tutoriale, ș.a.m.d. Proiectele mari de e-guvernare (plata taxelor, emiterea de autorizații, participarea la licitații publice, ș.a.m.d.) nu se pot implementa în această formulă și nici nu ne propunem asta.
Q: Care este grupul țintă al GovITHub?
A: Grupul țintă este format din specialiști în programare, dezvoltare, design & UX, securitate, baze de date ș.a.m.d. (lista nu este exhaustivă) – cei care construiesc efectiv proiecte informatice.
Q: Sunt expert într-un domeniu care nu este inclus în enumerare (ex: tester). Cum pot participa?
A: Lista de calificări în tehnologia informației este în continuă creștere; aptitudinile enumerate mai sus sunt doar cu notă de exemplu. Îi încurajăm pe toți cei care au calificările necesare de a participa in acest program să se înscrie în competiție. Procesul de selecție va fi pur meritocratic – nu căutam un singur profil de participant, ci ne dorim să aducem împreună un grup de persoane care împreuna să poată implementa un proiect de la a la z.
Q: Lucrez în administrația publică în domeniul IT. Pot participa în acest program?
A: Ne bazăm pe deschiderea departamentelor IT din întreaga administrație publică centrală pentru a implementa proiectele GovITHub. Funcționarii publici și personalul IT din administrația publică pot participa în program în regim de voluntariat, înscriindu-se în competiție alături de toți ceilalți candidați. Pozițiile de fellowship sunt rezervate persoanelor din afara administrației.
Q: Pot participa în acest program chiar dacă nu am o experiență concretă în domeniu?
A: Ne dorim ca GovITHub să aibă susținere cât mai diversă, însă grupul țintă este comunitatea de specialiști care pot implementa, la nivel tehnic, proiecte informatice de îmbunatățire a interacțiunii dintre cetățean și stat. Pe de altă parte, așteptăm propuneri și idei din partea tuturor și ne bucurăm că în jurul acestui grup țintă se raliază și persoane din alte domenii.
Q: Vreau să mă implic însă nu pot sa dedic 8 ore/saptamână și nu mă pot înscrie pentru fellowship. Cum fac?
A: Îi încurajăm pe toți cei care sunt interesați de program și au calificările necesare să se înscrie în concurs. Formularul include și opțiunea de a propune un alt mod de implicare. Dincolo de cei 20 fellows și 300 de voluntari, îi vom implica pe toți cei care au pregătirea necesară în program – ținându-i la curent cu noutățile și cu oportunitățile punctuale de implicare (hackatoane, coding crowd-sourced pe GitHub și platforme similare, ș.a.m.d.). Însă, programul este adresat celor care au cunoștințele necesare pe partea de implementare.
Organizațiile, hub-urile de profil, acceleratoarele, incubatoarele, societatea civila, companiile, mediul antreprenorial pot să susțină programul prin diverse mecanisme – în principal de promovare reciprocă. Nu se pot obține avantaje patrimoniale de orice fel din susținerea acestui program.
Q: Pot românii din diaspora să participe în GovITHub?
A: Absolut (chiar îi încurajăm să se înscrie în program!), însă fără a face rabat de la criteriile care se aplică tuturor candidaților.
Q: Se poate participa în GovITHub de la distanță?
A: Prezența la București este necesară doar pentru cele 20 poziții de fellowship. Pentru pozițiile de voluntari (8h/săptămână), nu este necesară prezența la București — pot fi voluntari atât persoane din țară cât și din diaspora. Locația nu este un criteriu de selecție pentru aceste poziții sau pentru a face parte din comunitatea GovITHub.
Q: Cum pot oferi feedback/sugestii/idei?
A: Pentru sugestii, idei și feedback direct legate de acest program, avem un formular de contact pe website. Ne puteți contacta și pe e-mail la govithub@gov.ro. Realizăm că există multe lucruri care pot fi îmbunătățite la nivel de guvernanță electronică și facem pași concreți în această direcție (un prim exemplu este înființarea rolului de Coordonator pentru Tehnologia Informației în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului). GovITHub reprezintă doar un element din această configurație de schimbări – programul prin care ne propunem să implementăm proiecte agile și moderne de interacțiune a statului cu cetățenii, împreuna cu o echipa de „fellows” și voluntari. Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic este instituția care are misiunea, echipa și competentele necesare de a integra și transmite mai departe propuneri și idei care ies din sfera acestui program (investiții în IT, politici publice, schimbări legislative ș.a.): http://dialogcivic.gov.ro/ .
Q: Cum va promova GovITHub cultura open source și open data?
A: Toate proiectele dezvoltate în cadrul GovITHub vor fi open-source. Promovarea culturii open data, dincolo de valorificarea seturilor de date deschise de pe data.gov.ro, va consta în a deschide și alte seturi de date care stau ascunse prin instituțiile statului – nu ca obiectiv în sine a întregului program, ci ca efect derivat: dacă identificăm un set de date care ar ajuta în dezvoltarea unei aplicații sau platforme pentru cetățeni, vom întreprinde toate demersurile pentru a face publice acele date. De ce nu e un obiectiv principal – pentru că de asta se ocupă deja în mod proactiv echipa OGP, care gestionează și data.gov.ro. GovITHub vine doar cu un plus pe partea de cerere.
Q: Suntem o firmă/companie care are un produs de comercializat sau care oferă servicii de consultanță. Cum putem participa?
A: GovITHub este un program prin care nu se vor desfășura achiziții (de produse sau servicii) și prin care nu se pot obține niciun fel de avantaje patrimoniale. Pentru că ne dorim ca GovITHub să funcționeze ca un adevarat hub, explorăm diverse mecanisme prin care putem implica entități juridice, industria IT și organizațiile non guvernamentale. Aceste mecanisme vor trece prin filtrul departamentului nostru juridic și nu vor avea o dimensiune financiară. Ele vor fi prezentate pe website la secțiunea “parteneri”. Până atunci, asteptăm cu interes propuneri, prin formularul de înscriere de la secțiunea „parteneri”. Înscrierea prin acest formular este o expresie de interes și nu garantează participarea în program sau orice legătură de colaborare între entitatea respectivă și GovITHub.
Q: Care este cadrul pentru înființarea programului GovITHub?
A: Programul GovITHub este una din măsurile adoptate de Guvern pentru consolidarea gestiunii sistemelor informatice ale administrației și dezvoltarea serviciilor de e-guvernare. Cealaltă măsură luată este înființarea rolului de Coordonator pentru Tehnologia Informației si Direcția Guvernamentală pentru Tehnologia Informației. Textul integral al Memorandumului pentru inființarea GovITHub, a rolului de Coordonator pentru Tehnologia Informației și a Direcției Guvernamentale pentru Tehnologia Informației poate fi regăsit aici.
Q: De ce a fost prelungit termenul limită de înscrieri cu 2 zile?
A: Termenul limită de înscrieri a fost prelungit cu două zile pentru a le oferi zilele de weekend celor care planificau să se înscrie, dar nu apucaseră încă în cursul săptămânii.
Q: Care este legătura între GovITHub, rolul de Coordonator pentru Tehnologia Informației (CIO -- Chief Information Officer) și structura aferentă acestui rol?
A: Deși ambele concepte derivă din dorința de accelerare a parcursului digital al României și se completează reciproc, este vorba de două măsuri distincte, de magnitudine diferită și cu obiective și asteptări diferite.
GovITHub este un program orientat spre inovație și este bazat în mare parte pe voluntariat. Obiectivele programului GovITHub sunt realiste: produsele dezvoltate în cadrul GovITHub nu au cum să depășească nivelul de complexitate al produselor dezvoltate în ecosistemul de start-up și inovație – cu singura diferență că GovITHub are o nișă specifică: interacțiunea între cetățean și stat. Programul își propune să deschidă administrația la inovație și să aducă în administrație idei noi – fără expectativa (evident eronată) că printr-un număr limitat de burse și prin voluntariat s-ar putea asigura digitalizarea unei întregi țări în 6 luni. Un exemplu de astfel de program implementat cu succes este programul Presidential Innovation Fellows din Statele Unite: https://presidentialinnovationfellows.gov/

Inființarea rolului de Coordonator pentru Tehnologia Informației în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului reprezintă o schimbare structurală – pe modelul de succes al altor state în care guvernarea electronică este bine dezvoltată. Rolul structurii de Coordonare pentru Tehnologia Informației este un rol instituțional, cu obiective și proiecte de lunga durată — proiecte care necesita asumare la nivel de strategie guvernamentală, coordonare interinstituțională, gândire multi-anuală și achiziții publice, expertiză instituțională consacrată ș.a.

Interacțiunea între cele două structuri poate exista și poate avea efecte pozitive — o idee inovatoare și de succes provenită din GovITHub poate fi preluată și dezvoltată mai departe de către structura instituțională. Structura de Coordonare pentru Tehnologia Informației poate să găsească în GovITHub resursa umană – sau poate sprijini instituțional implementarea unor proiecte provenite din GovITHub. Însă aceste două structuri opereaza la scară diferită și cu obiective diferite, chiar dacă viziunea din care provin este aceeași: accelerarea digitalizării României.